ninja-clones.MyForum.ro

LaDy_D3viL · Trimis: 30/10/2007 11:51 Titlul subiectului: ....Fugind de mine insami... o.O

Booon... O sa-mi potesz aici povestea pe care inca o scriu... E cu anime, daci sper sa va placa. Cu siguranta stiti personajele, asa ca nu va luati dupa personalitatile pe care le au in anime-uri.... Sper sa va placa... Ja ne! :-D

Fugind de mine insami

“ Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele…..”. De numeroase ori citesc acesta carte, pentru că m`a ataras intr`un fel. Modul in care Ion Creanga povesteste despre copilaria, “singura vesela si nevinovata”, este unic. Umorul care se gaseste in fiecare dintre capitolele “Amintirilor”, te duce in lumea lui de odinioara, in omenirea in care el se simtea fericit.. Portioarele si poznele pe care le`a facut sunt relatate cu mult haz si multa ironie. De mica, m`a surprins felul lui de a scrie. Iar acum, desi am 16 ani, cand sunt trista, rasfoiesc din nou cartea.
Ma numesc Yana, iar povestea mea incepe asa…..
Aveam , daca bine imi amintesc, vreo 14 ani cand intr`o dimineata obisnuita, as putea spune, ramanand fara “surse de mancare” care erau atunci pentru mine.. cerealele… m`am hotarat sa plec pana la piata. Era la doar doi pasi de blocul in care locuiam. Intr`un tarziu, invingandu`mi lenea care ma omorea la acea vreme, m`am incaltat cu ce am gasit la indemana si am pornit pe jos pana la magazin.
Era o dimineata obisnuita, doar ca… totusi, ceva se simtea in aer, un miros care ma intepa pana in inima… Simteam ca ceva rau se va intampla, dar din nou am crezut ca sunt nebuna si ca ceea ce am simtit e doar in mintea mea si am mers mai departe, reperandu`mi in minte: “Sunt o proasta!”. Pasarelele, desi cantau vesele imnuri de slava, erau destul de agitate ca sa ma puna sub semnul intrebarii. Dadeau parca semnale de alarma, dar oare pentru cine? Un vant usor adia bland, jucaus. Frunzele erau de un verde pur, care iti inspira mult optimism. Florile parca dansau sub cerul albastru deschis, care radea la soarele toropitor. Pe strada. Oamenii care au intraziat la servici, fugeau care`cum, intrati in criza de timp. Mi se parea o pierdere de timp sa lucrezi pentru cineva. Pentru ce? Pentru cine? Pentru bani? Pentru noi insine?
Nu mai eram cea de odinioara. Ma schimbasem mult. Inainte eram o fetita care mai tot momentul radea si era fericita, apoi m`am transformat intr`o fata cu un caracter atat de diferit ,incat nici eu nu ma mai cunosteam deajuns si cred ca acesta se datoreaza perioadei in care mama mea era tare bolnava, dar nu mai vreau sa`mi amintesc nimic. Si asa, mergand, ma gandeam la nenumarate lucururi. Am intrat in magazin, am cumparat ceea ce doream, apoi iesind mi s`a intamplat ceva deosebit de misterios si in acelasi timp grav. Dadeam sa trec strada, cand am auzit o frana puternica si apoi nimic. Totul mi se innegri in fatza ochilor. Punga cu cereale zbura la vreo 10 pasi de mine. Oamneii care inainte fugeau, se oprira, uitandu`se la fix la mine. Ramasera inmarmuriti..

Kimino_Mitsuke · Trimis: 30/10/2007 12:38 Titlul subiectului:

bravo,imi place,dar cam trista,dar totusi imi place,continua tot asa!
_________________
....Fugind de mine insami... o.O ....Fugind de mine insami... o.O

LaDy_D3viL · Trimis: 10/11/2007 19:32 Titlul subiectului:

O iubită de vreo 20 de ani, de statura medie se apropie incet de mine. Ma lua in brate si suna la salvare, care veni indata. Ce s`a intamplat mai apoi, nu`mi mai amintesc deloc. Eram in coma, nimeni nu credea ca voi mai trai vreodata, dar Dumnezeu e mare si e in ceruri. M`au dus cu targa direct in sala de operatii. Se parea ca nu eram doar lovita in urma accidentului, ci mai aveam si altceva. Ceva de care eu nu am aflat nici pana in ziua de azi. Aveam cica mari complicații cu maduva spinarii, in dreptul gatului. Nu era timp de pierdut, de aceea m`au si operat.
Cand m`am trezit, mirosul puternic de medicamente si mirosul acela de spital le`am simtit din prima, apoi mi`am deschis incet ochii. Am vazut doar tavanul alb, apoi o lumina puternica care ma orbea si doua maini care incercau sa`mi deschida ochiul.
X: Buna, draga mea! In sfarsit ti`ai revenit!
Era un domn inalt, bine`facut, tanar, cam de vreo 30 de ani, cu parul cret si saten. In ochii lui verzi se putea citi bucuria si totodata simplitatea. Avea o voce putin ragusita, dar nu ma deranja deloc. Cand sa ma dezmeticesc si eu ca sa il pot analiza mai bine, acesta iesi iute din camera. Cred ca era seara, deoarece becul imi lumina fatza, palpaind slab. Ma simteam pierduta, nu stiam ce patisem. Ce era cu acel salon, ce cautam eu acolo? Ma uitam mirata la tavanul ca spuma laptelui, intrebandu`ma intruna ce faceam eu acolo. Dar tacerea nebuna fu spulberata de o voce inceata care ma chema. Mi`am ridicat capul de pe perna si am privit. In fatza patului de spital era un scaun de lemn, pe care era asezat un tip necunoscut. Era cu baiat cam de varsta mea, cu parul brunet, cu ochii mari si caprui, acoperiti de bretonul care ii cadea mai mult pe ochiul drept. Era imbracat cu un tricou alb si blugi albastru`deschis, iar in mana avea un buchet de lalele… cred ca erau vreo 5 lalele galbene ca soarele.
Nu`l cunosteam, nu stiam ce cauta acolo cu mine. Si de ce mi`a oferit flori? Dupa trasaturile fetzei, se vazu din prima clipa ca era bogat, mai ales din punct de vedere financiar, frumos, dar totusi nu aveam incredere in acesta.
Z: Nu te mai deranja.
M`am oprit, indreptandu`mi privirea sper acel buchet pe care il lasa pe masa, ca apoi plecand sa intoarca pentru o secunda capul, in semn de adio. Vru sa spuna ceva, dar ezita si inchise usa in urma lui. Acum eram doar eu… eu si intrebarile mele, care imi veneau pe rand din minte, derulandu`se ca la cinematograf. M`am ridicat si am privit pe geam. Strazile erau pline de oameni simpli, altii bogati care fugeau spre serviciul de noapte. Masinile asteptau la semaforul care arata de ceva vreme culoarea rosie. Felinarele luminau slab strazile pline de praf. Nu era orasul in care locuiam eu, era unul necunoscut. M`am hotarat sa deschid geamul. Am simtit mirosul inmiresmat al florilor de tei, ale caror crengi invadau camera.